Quandu te disciatasti la chianta germugliau,
la nive te li munti te pressa se squaiau.
Rrivau la primavera e l’arburi fiurira,
li cristiani ppe’ tanta falicità chiangira.
E scapula la campana, ‘vvisa lu creatu,
vae ticendu a tutti ca sinti resurgitatu.
E lu prevete ‘ntr’alle case tice listu listu:
“Essi tristu e fanne trasire Cristu!”.
E cinca t’have tatu corpi ‘ntr’allu stòmmucu,
spenturatu sta’ camina sulu ‘ntr’allu fòmmucu..
Ma cinca t’have amatu, cci festa crossa face!
Crita ppe’ lle strate: “All’ ómmini la pace!”.
E lli vagnuni sciocane, ritene li malati,
sonene, cantene e ballene puru li spenturati.
E Teve, ca li paccati nosci t’hai caracatu,
si statu crucifissu e puru marturiatu.
Teve c’hai suppurtatu tuttu comu nienti:
Nui quistu imu critare alli “Quattru Jenti”.